Marea Familie a celor mai mici

Ziua Prematuritatii

Pentru ca astazi este Ziua Prematuritatii si pentru ca am avut ocazia sa fim o mica parte din proiectul Asociatiei Unu si Unu carora le multumim tare mult ca ne-au ales, as dori sa impartasesc din trairile intense pe care le-am avut zilele acestea.

Nasterea este un moment unic. Nu prea sunt cuvinte care sa poata descrie exact trairile unei mame cand isi vede prima oara copilul. L-am trait acum 12 ani si sunt recunoscatoare in fiecare zi pentru asta. Imi aduc aminte ca aveam o siguranta ca totul va fi bine, nici nu concepeam altfel. Pot retrai oricand momentul de fericire pura si adanca de atunci, de cand l-am avut pe Dodo prima oara in brate.

Pe parcursul proiectului, dupa vizitele de la neonatologie in cadrul celor trei spitale mari din Bucuresti, la sectile de terapie prematuri, am inteteles, si nu doar teoretic, ca lucrurile pot fi si altfel. Si aici nu ma refer la fericirea mamelor cand isi privesc prima oara copilul, care este simtita la fel, indiferent de scorul Apgar, de greutate sau de orice altceva. Ma refer la momentul de imediat dupa, atunci cand ti se spune ca nou nascutul tau nu poate sa respire singur, ca este foarte mic, ca va fi intubat, ca va sta la incubator, ca nu il poti alapta imediat dupa, asa cum iti imaginai tot timpul cand erai insarcinata. Urmeaza o perioada grea, lunga, in care nu ti se poate da nicio certitudine ca va fi bine, in care treci prin multe stari, deznadejde, furie, speranta… si apoi o iei de la capat.

0E1A7571
0E1A7386
0E1A7253
0E1A6678
0E1A5887
0E1A5743
0E1A5686
0E1A5488

Am decis sa scriu despre aceste lucruri nu pentru a impresiona in vreun fel, nu rezonez cu genul acela de articole lacrimogene, ci pentru simplu motiv ca sunt realitati, le-am vazut si le-am inteles, pentru ca “trait” este prea mult spus. De trait, le traiesc acele mame in sectie, langa incubator. Si ele sunt un caz fericit, daca putem spune asa, exista spitale la care accesul mamei este interzis din cauza perioadei pe care o traim, si care isi vad foarte rar spre deloc copiii, pana la externarea lor. Un prematur poate sta in spital si trei, patru luni, depinde de recuperare. Am fotografiat mamici increzatoare, unele chiar zambitoare, care au inteles ca trebuie sa fie tari, sa transmita toata dragostea lor printr-o atingere fina in loc de o imbratisare, printr-o soapta in loc de o leganare.

De 14 ani facem fotografie de familie. Am infasat, alintat, leganat, pozitionat atat de multi nou nascuti si totusi acolo in sectile de terapie eram neputincioasa, ma simteam asa in fata fragilitatii lor, a prematurilor. I-am fotografiat cu mare dragoste, dar si cu multe trairi in suflet. Dupa fiecare sedinta foto am plans de descarcare. M-au coplesit, forta cu care lupta bebelusii, rabdarea si intelegerea mamelor, cumintenia lor, daruirea cadrelor medicale, si Corina si tot ce este in spatele ei in Asociatia Unu si Unu. Ei se ingrijesc ca toti cei din jurul prematurului sa formeze o familie, “Marea Familie a celor mai mici”, personalul medical care il ingrijeste si membrii familei care il asteapta acasa, toti sa fie alaturi si sa lupte spre binele bebelusului. Au pus nume colorate pe incubatoare si au adus poze cu familiile lor pentru ca personalul medical sa afle mai multe despre puiul de om din terapie. Fac multe lucruri minunate pentru prematuri peste tot in tara. Ii putem sustine si noi.

Ar fi asa de multe de povestit din ce am trait dar esential este ca sunt oameni frumosi, care lupta cu grija si daruire pentru ca puii de om sa ajunga acasa, la fel ca orice nou nascut.

Si am sa va las aici nu fotografiile ci doar emotia din spatele lor.

 

DONAŢII ÎN CONT BANCAR

RO07INGB0000999904198945 (RON)
RO77INGB0000999903935106 (EURO)
deschise la ING Bank, sucursala Bucureşti, reprezentant legal Corina Croitoru – tel. 0745.63.98.98 şi e-mail: corina.croitoru(a)unusiunu.com

Comentarii dezactivate