Culorile evenimentelor

Published Date : 9 mai 2017

Iubim evenimentele care reunesc familii. Sunt colorate in functie de familie. E interesant sa privesti de dupa obiectiv. Toate au o poveste si in cateva ore pe care le petrecem cu ei pare ca facem si noi parte din acea poveste. Veseli, pusi mereu pe glume sau mai retrasi, timizi sau conventionali sau emotivi, unii iubesc stralucirea, altii prefera traditionalul, altii simplul, sunt familii in care se simte o armonie si o liniste, altele mai galagioase.

Le privim cu atentie si incercam sa ne integram cat mai repede in povestea lor ca sa le surprindem frumos si pe gustul lor, atmosfera familiei in zi de Sarbatoare, ca e botez, mot sau alt eveniment. Va multumim si suntem onorati ca ne faceti parte din povestea familiei chiar si pentru cateva ore, la asa un eveniment important.


Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor

Culorile evenimentelor


Pasiunile in fotografii

Published Date : 16 martie 2017

Iubim copiii cu pasiuni. Spun multe despre sufletul lor. De aceea incurajam parintii sa prinda in imagini cumva aceste pasiuni. Ele sunt schimbatoare de cele mai multe ori si se uita repede, asa cum apar. O fotografie insa, iti aduce aminte si ii va aduce si lui aminte de vremea cand iubea mijloacele de transport sau se visa printesa razboinica in ciuda faptului ca mami o vedea o fetita delicata cu rochite inflorate sau dinozaurii, iubea dinozaurii atat de mult ca stia fiecare specie la 4 ani jumate sau fotbalul sau lego, orice facem cu pasiune ne dezvolta o parte a sufletului, se mai adauga niste vibratii.

Suntem deja mandri de voi, cei pasionati si va asteptam sa veniti sa ne povestiti de pasiunea voastra, o vom pune in valoare cat mai bine in fotografii. Pentru asta am creat, pentru voi, noua sedinta foto tematica, unde, spre deosebire de sedintele de sarbatori sau zile speciale, aici tematica o veti alege voi.


Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii

Pasiunile in fotografii


Avantajele sedintei foto de acasa

Published Date : 6 martie 2017

Sedinta foto de acasa este unica si extrem de confortabila pentru copiii care se bucura mai mult de o joaca cu noi in camera lor, decat de explorarea spatiilor noi, pentru nou nascut si mamica lui dar nu numai. Este o sedinta extrordinar de frumoasa, diferita de cea din studio pentru ca are personalitatea caminului vostru.

Indiferent ca este de maternitate sau cu nou nascutul primit cu bucurie sau cu copii mai maricei, aceasta sedinta foto va avea atmosfera familiei voastre. Poate sa fie despre cum aratati voi in casuta voastra sau despre ce faceti voi acolo, fara sa tineti seama de noi, vom fi cat mai discreti posibil.

Procedura este simpla, venim la voi la ora stabilita impreuna, aducem aparatul foto si luminile, ne imprietenim si ne jucam si obtinem fotografii vesele, de familie, portrete jucause cu cei mici in mediul cald al casei. Nu conteaza cartierul, nici numarul de camere, nici calitatea mobilei, nici unul din aceste aspecte nu se vede in fotografii, ceea ce se vede si simte cu adevarat este atmosfera caminului, acel „acasa” pe care ne dorim sa il prindem in fotografii. Toata lumea se simte extrem de bine la aceste sedinte si noi suntem onorati sa venim in mijlocul familiei voastre.

Programati acum sedinta foto la voi acasa.


Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa

Avantajele sedintei foto de acasa


Atelier senzorial cu primul tort

Published Date : 22 octombrie 2016

Uitandu-ma asa la ei in timpul sedintei foto cu tematica de un an, mi-a venit in minte comparatia cu un atelier senzorial, acum tare la moda printre mamicile cu copii mici. Clar, fiecare bebelus ajuns la venerabila varsta de un an ar trebui sa aibe dreptul de a-si explora primul lui tort… asa cum poate si cum considera dansul ca este mai bine. Sa simta textura friscutei, sa faca cunostinta cu blatul pufos si sa inteleaga de ce lumea iubeste ciocolata. Chiar daca ingredientele sunt naturale, frisca e facuta cu miere in loc de zahar sau ciocolata are pudra de roscove, va siguram ca bebelusul va fi incantat.

Sunt experiente pe care le va trai intens si nu numai el, mie imi vine sa le trec intr-un jurnal atat sunt de diferite si de distractive: unii sunt timizi si abia ating tortul, altii sunt precauti si iau cu grija de pe margine, altii nu doresc deloc sa fie murdari pe degetele si categoria grea atunci cand totul se acopera cu un strat de frisca. Avertisment: nu incercati asa ceva acasa :-)

Va asteptam la studio pentru astfel de experiente, ele trebuie atent fotografiate de personalul cu experienta.


Atelier senzorial cu primul tort

Atelier senzorial cu primul tort

Atelier senzorial cu primul tort

Atelier senzorial cu primul tort

Atelier senzorial cu primul tort


Fericirea viitoarei mamici pastrata in fotografii

Published Date : 15 februarie 2016

Stralucirea din ochii viitoarei mamici este una speciala, ea nu tine seama de cateva kilograme in plus, transformari ale corpului sau insomnii. Acea stralucire o face frumoasa, o face sa radieze si sa imprastie bucurie in jur. Chiar si acea pornire, uneori indrazneata, de a-ti dori sa pui mana pe burtica gravidei vine, cred, tot din bucuria molipsitoare pe care o degaja ea. Desigur ca trebuie sa ne controlam si sa nu le deranjam.

Un lucru e sigur: acea stralucire trebuie sa ramana in fotografii… fie facute de tatici, fie ne intalnim la o plimbare in parc sau in studio pentru cateva fotografii de suflet, in care sa apara si taticii.

Va asteptam cu drag la noi in studio!


Fericirea viitoarei mamici pastrata in fotografii

Fericirea viitoarei mamici pastrata in fotografii

Fericirea viitoarei mamici pastrata in fotografii


Momentul 8-9 luni in fotografii

Published Date : 9 februarie 2016

L-am numit „momentul” pentru ca atat dureaza. Schimbarile din primul an al bebelusului sunt asa de rapide, incat pana le constietizam au si trecut. Sa ne gandim ce ar fi de pastrat in amintiri din aceasta perioada speciala: zambetele laaargi si molipsitoare cu unul sau doi dinti in prim plan, stat in fundulet in acea pozitie stabila pentru ei, dar asa de haioasa pentru noi, plecat de-a busilea dupa orice obiect interesant, revenirea prudenta in pozitia fundulet si testarea obiectului indelung cu gurita..si totul iar de la inceput… zambetele laaargi dar de data asta pozitia pe spate si gustatul piciorusului durduliu.

Hai ca merita un drum la studio ca sa asortam toate acestea cu recuzita potrivita, nu? Programeaza o sedinta foto!


Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii

Momentul 8-9 luni in fotografii


Momente speciale de pus in rama

Published Date : 26 octombrie 2015

Ne propunem sa lamurim un pic urmatoarea dilema: „sunt parinte, am tot vazut la prieteni ca fac sedinte foto cu copii lor, e cumva la moda sau e chiar util? Cand se fac sedintele acestea, la ce varste, in ce momente ar fi util sa avem fotografii profesionale?”

Chiar daca aveti un aparat bun de fotografiat sau un telefon performant, ele sunt minunate, pentru ca sunt la indemana tot timpul pentru instantanee pline de farmec, dar sunt anumite momente din viata voastra si a copilului, cand ar fi potrivit sa apelati la specialisti pentru fotografii care va marcheaza frumos momentul sau etapa. Ar fi ideal sa va insoteasca acelasi fotograf in toate momentele, un fotograf cu care sa rezonati, in preajma caruia sa va simtiti bine si mai ales un fotograf care sa stie sa se joace cu copiii vostri, sa ii respecte indiferent de varsta lor.

As incepe cu primul moment, cel din burtica. Maternitate, implinire, emotie, nerabdare, este pacat sa nu fie puse in valoare de fotografii cu viitoarea mamica.

Al doilea moment ar fi nou nascutul. In maxima siguranta, la studio sau acasa, acesta sedinta ar fi frumos sa fie facuta in primele doua saptamani de viata. Ce exprima fotografiile de nou nascut? O perioada scurta de tot, incarcata intens emotional.. fericire, protectie, iubire neconditionata. Credem ca merita din plin fotografiata.

Urmatorul moment important ar fi botezul, mai precis ceremonia de la biserica. Un fotograf profesionist va fotografia pe langa etapele importante din ceremonie si detaliile care te vor ajuta sa retraiesti exact momentul minunat al botezului oricand vei dori.

Bebelusul creste si urmatoarul moment ideal pentru o sedinta foto, este varsta de 8 luni. Atunci sta foarte bine in fundulet si poate sa mearga chiar de-a busilea. Reactioneaza si coopereaza foarte bine la jocuri potrivite pentru aceasta varsta, deci cu rabdare si chef de joaca din partea noastra, surprindem rasete colorate. Urmeaza mersul in picioruse, un alt moment bun pentru o sedinta foto. Putem deja etala hainute, rochite elegante sau de joaca, salopete si camasi… deja avem alta atitudine.

Prima aniversare la studio. Daca la inceput vom face fotografii cu tematica si recuzita de 1 an la sfarsit nu ar trebui ratata pentru nimic, intalnirea sarbatoritului fata in fata cu primul tort. Intotdeauna este o surpriza, ce se intampla, si pentru noi si avem grija, chiar daca o traim si ne bucuram si noi de ea, sa o surprindem in fotografii memorabile.

Pentru fiecare aniversare ( 2ani, 3ani ) ar fi util sa vizitati studioul foto, fotografiile cu recuzita specifica au farmec aparte.

Momente bune pentru fotografii sunt si cele patru anotimpuri: copii si miros de magnolie primavara, copii in bogatia de verde si maci vara, copii in culori unice de toamna sau copii si bucuria zapezii… sunt cateva exemple de fotografii care au loc in locatii, cautate de noi cu grija inainte, pentru a valorifica cel mai bine frumusetea anotimpului.

Ar mai fi Sarbatorile importante. Fotografiile cu tematica de Craciun si Paste care au un adevarat farmec, iar cand le si machetam frumos in albume, colaje, tablouri si calendare si voi le daruiti cu dragoste, nu imi puteti da un exemplu de cadou mai frumos si mai de suflet pentru bunici, tatici, mamici, nasici.

Momentele importante le-am trecut in revista, ar mai ramane de lamurit un lucru, daca va doriti sa faceti o sedinta foto celui mic sau intregii familii si nu este nici Craciun, nici mamica gravida si nici aniversarea de un an a fetitei, va asiguram ca este tot un moment cu siguranta perfect pentru o sedinta foto, pentru ca asa simtiti. Motiv pentru care va invitam sa ne contactati cat mai repede, momentele trec!


Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama

Momente speciale de pus in rama


Am gasit modele!

Published Date : 27 august 2015

Am cautat un model si am gasit doua. Ne-a fost foarte dificil sa alegem, pentru ca am primit multe fotografii cu bebelusi minunati care se ofereau sa ocupe un loc in cosuletul nostru si sa intregeasca imaginea dragostei.

Am ales o fetita si un baiat. Cu toate ca sedintele foto s-au desfasurat in acelasi cadru, decor, cosulet.. ele au fost diferite. Cat se poate de normal, doar lucram cu omuleti cu personalitate, chiar daca au doar trei saptamani. Dupa ce am asigurat mamicile ca avem toate rabdarea din lume, ca doar asta sta la baza unui studio foto pentru copii, totul s-a desfasurat in ritmul impus de micile modele. Cu pauze de masa, leganat, dezmierdat si schimbat am reusit sa ii relaxam in cosuletul dorit.

Multumim bebelusilor si parintilor. Vom cauta in continuare modele si va vom anunta! Pana atunci va asteptam la studio.


Am gasit model(e)!

Am gasit model(e)!


O prietenie legata inca din fasa

Published Date : 23 aprilie 2015

Il vedeti mare si cu reputatie de caine de vanatoare, dar daca priviti mai bine in ochii lui este de fapt un pui, un pui de caine de vanatoare ce-i drept, cu toate instinctele formate (ne-a demonstrat in vizita lui la noi la studio).

Si cand puiul de caine a intalnit pentru prima data puiul de om s-a format acea legatura care va fi pentru totdeauna. Spun asta nu pentru ca ma pricep la sentimentele cainilor, ci pur si simplu l-am privit in ochi.

Am dreptate, nu?


O prietenie leagata inca din fasa

O prietenie leagata inca din fasa


Fotografii de revista... din nou

Published Date : 24 februarie 2015

Am avut din nou onoarea si bucuria de a realiza fotografii „de revista”, pentru coperta revistei Mami. De data aceasta cu trei copii minunati impreuna cu mamicile lor, mamici cunoscute si indragite. A fost o sedinta frumoasa, vesela, fotografiile le-am realizat tot in joaca cu multa rabdare. Inainte de toate, frumoasele doamne de pe coperta sunt mamici si asta ne-a ajutat foarte mult in timpul sedintei foto, relatia cu copiii lor fiind una speciala.

La fel ca la o sedinta obisnuita am ras cu pofta, am alergat dupa baloane de sapun, ne-am jucat de-a teatrul de papusi, am vorbit serios despre personaje din desene animate si ne-am amuzat de lucruri simple.
Copilasii au fost rabdatori sa le vina randul la „joaca de-a fotografiatul” si le multumim tare mult si lor dar si mamicilor pentru relatia frumoasa pe care o au cu ei.


Sedinta foto pentru coperta revistei Mami

Sedinta foto pentru coperta revistei Mami

Sedinta foto pentru coperta revistei Mami

Sedinta foto pentru coperta revistei Mami

Sedinta foto pentru coperta revistei Mami


Sedinta foto cu 10 bebelusi "de revista"

Published Date : 18 decembrie 2014

A fost o premiera si pentru noi, am mai facut cu doi, cu trei, hai si cu patru bebelusi dar cu 10… a fost o provocare.

Suntem mandri de ei ca au avut rabdare sa stea in forma „de bradut” chiar si pentru o milisecunda, mandri de parintii lor ca ne-au ajutat, mandri de oamenii care au facut un proiect frumos si bineinteles… mandri si de noi ca ne-am descurcat cu 10 bebelusi si am reusit sa ii surprindem in acea milisecunda intr-o fotografie demna de-o coperta de revista.

Va invitam sa vedeti cateva fotografii intersante din culisele sedintei foto.


Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista

Sedinta foto cu 10 bebelusi de revista


Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Published Date : 14 octombrie 2014

Saptamana aceasta ne-am hotarat sa ne intalnim cu voi, pentru fotografii de toamna, la Muzeul Satului, din mai multe motive: frunzele s-au colorat si s-au asternut, vremea va fi superba, curiozitatea copiilor la vederea casutelor „ca la bunici” intotdeuna ne-a inspirat, iar joaca lor prin curti, prispe si pajisti ne bucura cu adevarat.

Asa ca sunati-ne, sa programam impreuna o sedinta foto outdoor in perioada imediat urmatoare, pentru joaca si fotografii de toamna la Muzeul Satului. Toata familia este invitata!


Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului

Fotografii de toamna la Muzeul Satului


Daca bebelusii ar vorbi

Published Date : 15 septembrie 2014

Daca bebelusii care vin in vizita la noi la studio ar putea vorbi, cu siguranta ar spune tuturor ce bine s-au simtit si ar recomanda cu caldura si altor bebelusi aceasta experienta.

Pai cum sa nu fie fericiti cand dorm in cosuletele de nuiele asezati confortabil in blanite sau cum sa nu se relaxeze cand ii leganam in hamacele de lana. Si casca fericiti si se ghemuiesc si mai bine in locusorul confortabil. Nici nu se mai supara pe noi daca in somn le mai punem cate o floricica sau caciulita. Tinem cont de cum le place pe burtica sau pe spate si le asezam recuzita corespunzator. Si apoi daca li se face foame cream mamicii spatiul de care are nevoie ca sa-l alapteze pe bebelus. Si mai e si toata dragostea noastra pentru ei care pluteste in aer prin studio si ii inconjoara.

Deci cum ziceam, daca bebelusii ar vorbi… de fapt daca ar putea, sunt sigura ca s-ar programa singuri la noi la o sedinta foto.


Daca bebelusii ar vorbi

Daca bebelusii ar vorbi

Daca bebelusii ar vorbi

Daca bebelusii ar vorbi

Daca bebelusii ar vorbi

Daca bebelusii ar vorbi

Daca bebelusii ar vorbi

Daca bebelusii ar vorbi


Primele trairi in imagini

Published Date : 9 septembrie 2014

Nu te mai saturi sa il privesti, sa ii mirosi pielea sa ii mangai capsorul micut. Primele zile din viata bebelusului tau sunt un amestec de emotii si trairi puternice pe care le experimentezi pentru prima oara. Il privesti cum doarme si nu-ti iei ochii de la el de teama sa nu pierzi ceva, nu-ti vine sa crezi ce minune a aparut in viata ta si nu incetezi sa te minunezi de cata gingasie poate sa fie in niste picioruse. Atata mandrie nu a incaput niciodata in sufletul tau si chiar nu stiai ca poti sa iubesti asa.

Ne dorim sa nu uiti niciodata toate trairile din primele zile si de aceea facem aceste sedinte foto pentru nou nascut. Vei putea pastra in imagini valoroase, pe langa emotia ta in preajma bebelusului si toata fragilitatea si delicatetea acelei fiinte mici care ti-a umplut universul pentru totdeauna.

Nu numai ca va invitam sa va programati sedinta foto a nou nascutului, dar va si sfatuim sa nu pierdeti momentul acela unic, transformarea are loc cu o viteza mai mare decat ne imaginam.


Primele trairi in imagini - Sedinta foto nounascut

Primele trairi in imagini - Sedinta foto nounascut

Primele trairi in imagini - Sedinta foto nounascut

Primele trairi in imagini - Sedinta foto nounascut

Primele trairi in imagini - Sedinta foto nounascut


Kinder-ul lunii august

Published Date : 25 august 2014

Alex a castigat concursul nostru luna trecuta si este vedeta din luna august. Si pentru ca a inteles ca are un rol important ne-a „sugerat” ca vrea sa ne intalnim de doua ori pentru sedinta foto cadou si ne-a mai dat de inteles ca se simte mai bine si se poate exprima mai liber in parc. Asa ca ne-am conformat si dupa o incercare in studio, ne-am reintalnit in aer liber unde i-am lasat spatiu sa se desfasoare dupa voie, asa ca ne-am si imprietenit. Toata lumea fericita, Alex ca s-a jucat, mami ca Alex e fericit si noi, ca am facut fotografii frumoase pe care sa vi le aratam.


Kinder-ul lunii august

Kinder-ul lunii august

Kinder-ul lunii august

Kinder-ul lunii august

Kinder-ul lunii august

Kinder-ul lunii august


Si afara si in studio

Published Date : 10 august 2014

O sedinta foto care incepe cu o intalnire in parc si se finalizeaza la studio are toate sansele sa fie una reusita. In aer liber ne imprietenim extrem de usor si cu cei mai sfiosi dintre micii nostri musafiri. Probabil ca e teren neutru, se simt in siguranta si au chef sa ne arate cum se joaca si ne lasa sa fim parte din jocul lor alaturi de parinti. Mersul apoi la studio, care este chiar langa parc, nu mai este o problema, pentru ca deja sunt curiosi sa vada cum e „la noi acasa” unde ii astepta jucarii si multe lucruri noi. Chiar si biscuiti… daca primesc aprobare de la parinti.

Puteti opta, asadar cu incredere, pentru o sedinta foto combinata, micutul se va simti bine si voi, pe langa timpul minunat petrecut in familie, veti ramane cu fotografii cu intreaga familie in aer liber si de studio cu prichindelul.

Programeaza acum o sedinta foto Outdoor. Pana pe 20 august 2014 sedintele foto in aer liber au o reducere de 10%.


Si afara si in studio

Si afara si in studio

Si afara si in studio

Si afara si in studio

Si afara si in studio

Si afara si in studio

Si afara si in studio

v


Zambete pe timp de seara, afara!

Published Date : 31 ianuarie 2014

Era tot iarna, frigul ne facea obrajorii rosii, luminitele se aprinsesera si noi unde puteam sa fim? In parc, bineinteles, dotati cu manusi si voie buna sa fotografiem bucuria micutei Ela la vederea luminitelor.

Copiii sunt cu adevarat fericiti iarna, ii bucura mult jocul in zapada, indiferent de frig. Noi ii incurajam si ne tavalim cu ei in cea mai mare zapada pentru zambetele lor fericite, pe care le prindem in fotografii din fuga saniutei.

Sedinta foto poate fi Outdoor sau poate face parte din Pachetul „4 anotimpuri”.

Va asteptam cu drag la zapada. Activitati: toata familia cu sania la vale pe derdelus, cazemate si bataie cu bulgari, tavalit in zapada… in parcuri este inca alba si frumoasa! Rezulta fotografii vesele si expresive, asa cum sunt copii iarna. Nu uitati sa va imbracati gros.


 Zambete pe timp de seara, afara!

 Zambete pe timp de seara, afara!

 Zambete pe timp de seara, afara!


Sedinta foto Family primita cadou

Published Date : 20 septembrie 2013

„Daca nu primeam voucherul nu ne-am fi gandit sa ne pozam”, ne-a spus mamica Ioanei si Anei.

Au primit un Voucher de la o prietena apropiata care incantata fiind de sedintele foto facute inca de cand era graviduta, le-a facut un cadou de Craciun, un Voucher cu o sedinta foto Family de care sa se bucure toti.

Si asa a fost. Fetele s-au schimbat cu cele mai frumoase rochite, s-au machiat s-au aranjat si impreuna cu mami si tati au savurat o dupa amiaza frumoasa in care toata lumea s-a simtit bine si la final au ramas cu un album de familie de care sa se bucure si peste ani.


Voucher - Sedinta Family primita cadou

Voucher - Sedinta Family primita cadou

Voucher - Sedinta Family primita cadou

Voucher - Sedinta Family primita cadou

Voucher - Sedinta Family primita cadou

Voucher - Sedinta Family primita cadou

Voucher - Sedinta Family primita cadou


Pe lume de 10 zile !

Published Date : 29 august 2013

A facut nani, a papat si a fost alintata de mamica ei. Cam asta facuse, cred, Aria si in celelalte noua zile de cand venise pe lume, doar ca acum s-au intamplat in decorul nostru.

Ea nu a simtit diferenta… poate mai tarziu o va sesiza, cand se va uita in albumul ei de nou nascut.


Pe lume de 10 zile


Fotografiile speciale cu nou nascuti

Published Date : 26 august 2013

Vorbim acum de acele fotografii care trezesc sentimente puternice privitorilor, chiar daca acestia nu au copii. Sunt acele fotografii care exprima puritate in cea mai nobila forma. Sunt primele zile de viata surprinse in fotografii. Acel somnic linistit, acele talpite si manute mici si mai ales fetisoara de nou nascut, toate puse cu sensibilitate in valoare de un decor potrivit. Nu uitam nici de emotia mamei si a tatalui cand isi privesc si imbratiseaza noul venit.

Insa, sedinta foto a noului nascut naste probabil cele mai multe temeri/intrebari in randul parintilor, in primul rand din cauza fragilitatii bebelusului la aceasta varsta. Recomandam ca sedinta foto sa aiba loc in primele trei saptamani de viata, dar numai daca mamica este deplin impacata cu aceasta idee.

Venim in ajutorul ei cu cateva informatii utile: sedinta foto se desfasoara acasa la bebe, unde venim cu fundaluri si accesorii. Toata recuzita este atent curatata, iar noi, fotografii, ne dezinfectam si purtam mascuta. Mama hotaraste cand se iau pauzele, care pot dura atat cat este necesar alaptatului, odihnei sau alintului. Pozitiile din cosulete, hamac sau pernute sunt confortabile si sigure, fiind testate inainte. Suntem doi fotografi iar unul din noi va fi tot timpul langa copil pentru siguranta.

Si nu in ultimul rand trebuie sa stiti, dragi parinti, ca indiferent de varsta copiilor vostri, ii iubim si respectam si ne purtam cu ei asa cum o facem cu ai nostri.


Fotografiile speciale cu nou nascuti

Fotografiile speciale cu nou nascuti

Fotografiile speciale cu nou nascuti

Fotografiile speciale cu nou nascuti

Fotografiile speciale cu nou nascuti

Fotografiile speciale cu nou nascuti

Fotografiile speciale cu nou nascuti


Gemene la biblioteca

Published Date : 23 august 2013

Cele doua gemene simpatice, Eva si Sabina, au fost vesele, rusinoase, iubarete si curioase, dar toate s-au intamplat pe rand. Sunt diferite, ca majoritatea gemenilor pe care i-am avut la studio. Mai putin in „biblioteca” unde ceva le-a amuzat teribil si le-a inveselit pe amandoua odata, spre marea bucurie a noastra. Sa fi fost vorba totusi de faptul ca erau imediat dupa o mica pauza de somnic?

Le pupam si abia asteptam sa le vedem la petrecerea de turta.


Gemene la biblioteca

Gemene la biblioteca

Gemene la biblioteca

Gemene la biblioteca

Gemene la biblioteca


Care este varsta potrivita pentru o sedinta foto cu copilul meu?

Published Date : 20 august 2013

Intrebarea am intalnit-o des in randul parintilor si, incercand sa le raspundem, am aflat de fapt parerea sau temerea lor despre varsta optima la care ar putea fotografia profesional copilul: unii sunt de parere ca nu ies bine fotografiile daca nu sta macar in fundulet „ca sa aiba si el o expresie”, altii zic ca nu vor fotografia copilul decat atunci cand va merge sau mai sunt cei care vor astepta sa creasca copilul, sa se inteleaga cu el ca sa „stea si el la poze”.

Le intelegem temerea mai ales daca nu s-au mai intalnit cu experienta unei sedinte foto. Am vrea sa le povestim ca sedinta foto nu este deloc un „balaur” care va chinui copilul sau va avea pretentii absurde sa-l imortalizeze nemiscat pe un scaun frumos aranjat. Nu, departe de noi aceste lucruri. Desfasurandu-se totul intr-un cadru familiar, acasa, cu rabdarea, experienta si dragostea pe care o avem pentru copii, sedintele foto sunt un motiv de bucurie, relaxare, voie buna si joc.

De cand se naste copilul este intr-o continua schimbare sub ochii parintilor. In primii doi ani, dar mai ales in primul, schimbarile se petrec de la luna la luna, fiecare etapa avand farmecul ei. Asa ca, dragi parinti, din punctul nostru de vedere nu exista o varsta minima de la care putem fotografia copilul. Il vom fotografia cu aceeasi daruire si la 10 zile dar si la 10ani. Iar fotografiile vor fi la fel de expresive pentru ca redau cu suflet acea etapa din viata copilului.

Depinde doar de voi sa stabiliti ce doriti sa pastrati si sub forma acesta.
Va invitam sa va programati sedinta copilului vostru!


Sedinte foto Kinder


O familie fericita!

Published Date : 1 august 2013

Ne-a facut mare placere sa o revedem pe Alexuta si pe familia ei. Sunt calzi, veseli, plini de viata. Atmosfera din familie se oglindeste perfect in sufletul copiilor, este o realitate traita de noi la sedintele foto in familie. Daca parintii sunt deschisi si isi manifesta liber sentimentele, copiii sunt veseli si cooperanti.

La fel ca Alexuta care are parte de o familie extraordinara. Vom reveni cu fotografii si de la marele eveniment care a avut loc in familia ei si la care am fost prezenti. E surpriza! Pana atunci cateva fotografii de la sedinta foto Family.


O familie fericita!

O familie fericita!

O familie fericita!

O familie fericita!

O familie fericita!


Ne jucam in casa si in parc!

Published Date : 19 iulie 2013

Pe Ela o cunoastem de cand era foarte mica si ne-am vazut destul de des ca sa o consideram deja prietena noastra. Are experienta cu sedintele foto, multa energie si voie buna asa ca de cele mai multe ori sedintele de studio si cele in parc cu ea, au loc in aceeasi zi.

Incepem acasa, unde, pe fundaluri potrivite cu tematica sedintei, ne prezinta multe rochite care mai de care mai dragute si mai colorate, ne jucam cu recuzita adusa de noi sau procurata de mamica ei, tot in ton cu subiectul sedintei si cand Ela da semne ca s-a plictisit iesim afara in parc sa schimbam atmosfera si sa vedem lucruri noi: papadii, catei, copaci infloriti sau zapada, depinde de sezon.

Dupa cele povestite ma gandesc cati dintre voi pot sa ghiceasca varsta Elei care… are doar un an si un pic. O pupam si abia asteptam urmatoarea intalnire.



Ne jucam in casa si in parc!

Ne jucam in casa si in parc!

Ne jucam in casa si in parc!

Ne jucam in casa si in parc!

Ne jucam in casa si in parc!

Ne jucam in casa si in parc!

Ne jucam in casa si in parc

Ne jucam in casa si in parc

Ne jucam in casa si in parc


O domnisoara la 2 ani

Published Date : 9 iulie 2013

„Azi am facut doi ani, mi-am luat rochita cu funda, palaria si ochelarii de soare si am venit in parcul Kiseleff sa ma pozati!”, asa parca ne spunea fetita Daria cand ne-am intalnit la intrarea in parc. Intr-adevar era chiar ziua ei. Era vesela si mandra de ea si de ursuletul ei gatit de sarbatoare. Atragea toate privirile pline de admiratie cand se plimba tantosa pe alei, trecatorii o opreau si intrau in vorba cu ea. „De azi sunt domnisoara!”, exact asta era atitudinea ei.

Ne-am mandrit ca am fost vazuti in preajma ei si am avut ocazia sa o fotografiem chiar cand a devenit „domnisoara”.

Ii dorim sa-si pastreze sufletul frumos toata viata!



O domnisoara la 2 ani

O domnisoara la 2 ani

O domnisoara la 2 ani

O domnisoara la 2 ani

O domnisoara la 2 ani

O domnisoara la 2 ani


Mandrie de parinte

Published Date : 19 iunie 2013

Ii inteleg pe deplin si le simt mandria parintilor cand se uita la copii lor. Dar e cu atat mai emotionant cand le surprindem acea privire in fotografii: protectie, multumire, recunostinta pentru darul primit, suflet plin de bucurie… toate doar intr-o privire catre copilul lor. Va lasam sa o admirati pe Kyra, care a stat comod in cosuletele noastre la sedinta foto.


Mandrie de parinte

Mandrie de parinte

Mandrie de parinte

Mandrie de parinte

Mandrie de parinte


Cea mai cuminte fetita

Published Date : 11 mai 2013

La prima ei sedinta foto, in martie, Alexia ne-a aratat cum un bebelus de doua luni poate sa fie modelul perfect. A stat in cosulete, cu ochisorii mari expresivi ca sa fie pusi in evidenta de caciulita alba, ne-a privit din hamac exact cu atitudinea relaxata, potrivita atmosferei decorului, a dormit in copaita si s-a trezit dupa putin timp, foarte odihnita gata sa imbrace tutu-ul de balerina. Chiar daca eram la sfarsitul sedintei, Alexia a ridicat foarte hotarata capsorul sa ne arate floricica de lana mov cu care ii statea asa de bine. Ce ti-ai mai putea dori la o sedinta foto, mai mult decat un bebelus frumos, cu ochisori expresivi si atat de cuminte? Cu siguranta si atitudinea mamicii ei, increzatoare, pozitiva si plina de dragoste a avut un rol extrem de important pentru atmosfera perfecta a sedintei foto. Ne-am bucurat mult, ca ne-am mai vazut o data pentru o sedinta foto inaintea Sarbatorile de Paste si totul a decurs exact ca prima oara; o fetita cuminte si frumoasa a cooperat cu noi ca si cum intelegea ce fotografii ne doream sa obtinem. Ii dorim o viata frumoasa si asteptam cu drag sa o mai vedem si cand sta in fundulet si cand va face primii pasi si cand ne va povesti ce personaje de desene animate ii plac… si de ce nu si la majorat!


Alexia - Cea mai cuminte fetita

Alexia - Cea mai cuminte fetita

Alexia - Cea mai cuminte fetita

Alexia - Cea mai cuminte fetita

KinderStudio_Alexia_20

Alexia - Cea mai cuminte fetita

Alexia - Cea mai cuminte fetita

Alexia - Cea mai cuminte fetita


Sedinta foto cu Antonia, castigatoarea tombolei

Published Date : 1 mai 2013

Antonia a fost invitata noastra speciala la sesiunea de Paste, ea fiind castigatoarea tombolei de pe 8aprilie. Pana la noua luni, adica de cand s-a nascut, a castigat mai multe concursuri si tombole, dupa cam spune mamica ei, asa ca pe langa faptul ca este foarte simpatica este si o norocoasa. Ii dorim ca norocul sa o insoteasca toata viata si o mai asteptam pe la noi!


Sedinta foto cu Antonia, castigatoarea Tombolei

Sedinta foto cu Antonia, castigatoarea Tombolei

Sedinta foto cu Antonia, castigatoarea Tombolei

Sedinta foto cu Antonia, castigatoarea Tombolei

Sedinta foto cu Antonia, castigatoarea Tombolei

Sedinta foto cu Antonia, castigatoarea Tombolei


Alex - imaginea Baby Boom Show

Published Date : 3 aprilie 2013

Ce se poate face cu o sedinta foto la Kinder Studio, pe langa fotografiile frumoase cu prichindelul vostru, in ipostaze diferite, cu recuzita si fundaluri speciale, cu care ramaneti? Lasam o mamica sa va spuna:

„Despre Kinder Studio am aflat intamplator, cochetand cu ideea realizarii unei sedinte foto profesioniste. Fotografii ii faceam si noi lui Alex si nu puteam sa ne dam seama daca o astfel de sedinta foto ar aduce ceva in plus.
Pana la urma am decis sa facem acest pas, in apropierea datei cand Alex facea 1 anisor, pentru a pastra aceasta amintire in fotografii. Decizia luata a fost excelenta, Alex s-a simtit minunat la sedinta foto, a fost in largul lui, iar rezultatul a fost peste asteptari – fotografii speciale, de care ne bucuram in fiecare zi.
Cand o buna prietena a vazut fotografiile mi-a recomandat sa le trimit la un concurs pentru imaginea unui eveniment si astfel cu ajutorul fotografiilor realizate de catre Kinder Studio, Alex a ajuns sa fie imaginea expozitiei Baby Boom Show. Asteptam cu nerabdare sa vina primavara ca sa facem noi fotografii si intr-un decor colorat, bineinteles tot cu Kinder Studio!”

Este vorba despre Alex, cu care am avut onoarea sa mai facem o sedinta foto pentru promovarea Baby Boom Show, bannere, invitatii, afise, dupa ce a fost ales de catre organizatori pentru a fi imaginea acestui eveniment.


Alex - Baby Boom Show

Alex - Baby Boom Show

Alex - Baby Boom Show

Alex - Baby Boom Show


O mamica va povesteste

Published Date : 6 martie 2013

Eram convinsa ca nu a trecut un an de cand am lansat pachetul Bloom (sedinte foto pe parcursul primului an din viata al bebelusului) pana sa participam la petrecerea de 1 an a micutei Ela. Asa ne-am dat seama ca ea este una din primele finaliste ale pachetului nostru Bloom. Cu aceasta ocazie ne-am gandit sa va oferim pe langa fotografiile care completeaza albumul primului ei an, ganduri si impresii direct de la mamica ei. Ii multumim pentru atentia cu care s-a pregatit la fiecare sedinta, pentru momentele frumoase petrecute impreuna, pentru minunatia de fetita de care ne-am bucurat in fotografiile noastre si nu in ultimul rand, ii multumim pentru ca a fost de acord sa va impartaseasca si voua din experienta ei de la sedintele foto.

„I-am cunoscut pe cei de la Kinder Studio la Baby Expo, cand fetita mea avea aproximativ doua luni. Am programat o sesiune foto, ca sa profitam de oferta, dar numai pentru ca fotografierea urma sa aiba loc acasa, deci nu trebuia sa ne deplasam la un studio. Aveam insa multe retineri si temeri, legate de programul fetitei mele care era inca foarte schimbator. Daca bebelusul oboseste? Daca plange si nu o putem opri? Daca i se face foame sau somn in mijlocul sesiunii foto? Daca se sperie?

Toate aceste temeri s-au evaporat rapid cand cei de la Kinder Studio au aparut: blanzi, tacuti si zambitori, intelegatori, calzi si prietenosi, cu cateva cosulete si
cadre in culori vesele. Fetita mea i-a privit cu mare interes din prima clipa si s-a lasat fotografiata cu foarte multa usurinta si placere, fericita sa stea in paturici pufoase, si sa ne observe din pozitii si de la inaltimi diferite. Somnicul din timpul sedintei foto a fost binevenit si inspirat, pozele din timpul somnului fiind si ele foarte reusite.

Fotografiile au iesit minunate, iar privindu-le mi-am dat seama pentru prima data cat de frumoasa este fetita mea! Mi-am dorit sa o cunoasca toata lumea asa ca, desi nu planificasem, am folosit fotografiile pentru a crea felicitari de sarbatori si invitatii la botez. Reactiile pe care le-am primit au fost neasteptate: toata lumea s-a indragostit de micuta prin intermediul fotografiilor trimise si datorita acestui lucru Ela avut un botez cu neasteptat de multi participanti.

Am hotarat sa completam experienta foto cu poze din preajma si din timpul botezului, astfel incat sa avem imagini frumoase de la un moment unic in viata noastra, imagini pe care sa i le putem arata ei cand va creste.

Evenimentul a fost capturat in fotografii extraordinare, iar marturiile au avut acelasi succes ca si invitatiile la botez. Mai mult, privind noile fotografii, am realizat ce mult se schimbase fetita noastra de la prima sesiune foto, si asta in mai putin de doua luni.

Am hotarat astfel sa-i facem poze in toate momentele importante asa ca am planificat sesiuni foto la 6 luni, la 9 luni, de Mos Craciun, la aniversarea de 1 an. Kinder Studio ne-a oferit un pachet avantajos pentru toate aceste sesiuni foto astfel incat, incantarea noastra de a pastra amintiri pentru fetita noastra a crescut si mai mult.

Ela nu are inca un an, insa avem acum mai multe albume foto de la Kinder Studio.

Fiecare sesiune foto a fost un motiv de joaca si bucurie pentru fetita noastra care este fericita sa fie fotografiata, si sa se joace in timpul sesiunilor cu Cristina si Marius dar si cu noi, fiind astfel centrul atentiei tuturor. Cand s-a intamplat sa-i fie foame sau somnic, ne-am adaptat cu totii, astfel incat, nimeni nu mai
este stresat cand avem sesiune foto, ci dimpotriva, o anticipam cu incantare.

Fiecare album foto a fost creat astfel incat sa fie potrivit varstei fetitei noastre, si sa o puna in valoare, a fost facut cu sensibilitate si creativitate, cu
flexibilitate si adaptat la starea ei cat si la cerintele noastre.

Desi initial, inaintea primei sedinte foto ni s-a parut costisitor sa facem fotografii cu Kinder Studio, acum ni se pare ca aceasta este una din cele mai bune investitii pe care le putem face pentru fetita noastra, dar si pentru noi.

Fotografiile Kinder Studio – chiar au suflet de copii, fiind motiv de bucurie si de apropiere pentru noi, pentru familia si prietenii nostri, in special cei aflati la distanta. Niciodata nu am fost mai apropiati decat acum, cand le trimitem pozele cu Ela si apoi petrecem timp impreuna sau la telefon, admirand-o si povestind despre ea. …Iar daca nu trimitem poze, suntem sunati si intrebati de ele!!! :)))

Pe scurt, Cristina si Marius ne-au ajutat sa o „vedem” si sa ne indragostim de micuta noastra, sa o introducem in familie, sa strangem legaturile si sa-i creem fetitei
noastre legaturi de afectiune profunda cu cei de la distanta, sa o vedem cum creste, fara regretul de a nu-i putea arata cum era cand avea cateva luni.

Multumim din suflet!
– Ruxandra”


O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste

O mamica ne povesteste


Sa ne amintim ca iubim

Published Date : 18 februarie 2013

Ne iubim in fiecrare zi: in zile ploioase, in zile cu soare, in zile de marti, in zile de toamna, in zile in care puiutul n-a mancat tot din farfurie, in zile in care sotul a intarziat acasa, in zile in care sotia iese in oras cu prietenele, in zile obisnuite si-n zile de sarbatoare. Printre activitatile zilnice care ne ocupa gandurile, avem nevoie de un impuls de a ne arata iubrea, de a ne aminti ca fiecare gest simplu facut pentru cei dragi este o forma de iubire, o declaratie nerostita a sentimentelor noastre: desenul pe care ni l-a facut fetita noastra intr-o zi de duminica, cafeaua pe care ne-o face sotia in fiecare dimineata, cina pe care ne-o pregateste sotul in fiecare seara si multe altele, toate sunt sentimente. Si pentru ca, din cand in cand uitam sa ne aratam dragostea, s-au inventat acele zile dedicate Iubirii, cum este si Dragobetele. Sunt zile cand ne amintim ca iubim.

Cam asta ne dorim si noi in sedintele noastre Family, sa va amintim ce mult va iubiti. Sa priviti fotografiile din album sau dintr-o simpla rama si sa realizati acest lucru in orice zi.De aceea nu ne place sa intervenim in timpul sedintei foto, sa va regizam zambetele si imbratisarile. Sunteti naturali si ne bucurati enorm. Ne puteti chema acasa sau in parc sau oriunde simtiti ca va puteti manifesta liber cu cei dragi.Noi venim cu fundaluri, lumini si multa bucurie si voi aduceti frumoasa voastra familie.

Programeaza o sedinta foto Family cu Kinder Studio



Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim

Sa ne amintim ca iubim


Astazi doar va povestim

Published Date : 31 ianuarie 2013

Cand ati citit ultima data o poveste? De Mica Sirena va amintiti? Noi ne-am intalnit cu ea la sedinta foto a Irennei. O sirena frumoasa si jucausa care ne privea cu ochisorii plini de curiozitate si inocenta. Ne-a inveselit ziua si ne-a adus zambete pe fata pentru cateva ore. Si in rochita cu buline, Irenne ne-a zambit cu eleganta si gingasie, amintindu-mi clar de o papusa pe care am primit-o de Craciun la 5 ani.

Am plecat de la aceasta intalnire cu personajele dragi ale copilariei in minte si cu o pofta nebuna de a ma aseza confortabil intr-un fotoliu si de a citi o poveste cu printese si zane, avand intiparit in minte chipul cald al micii noastre prietene.


Kinder Studio - Mica sirena

Kinder Studio - Mica sirena

Kinder Studio - Mica sirena

Kinder Studio - Mica sirena

Kinder Studio - Mica sirena


Toamna la mare

Published Date : 23 octombrie 2012

Deja apreciata de noi pentru locatiile indite alese de ea pentru sedintele foto, mamica Sofiei si a lui David a ales dupa sedinta foto de asta iarna, in zapezile uriase din parc, valurile si nisipul unei plaje pustii, toamna. Dupa un picnic frumos organizat cu paturici, cosulete si briose colorate, copiii au alergat pe malul marii traind intens bucuria de asta vara.
Nu numai ca am obtinut fotografii care ne plac dar ne-am bucurat si noi cu ei de peisajul inedit.
Ii multumim Andreei si, sincer, abia asteptam urmatoarea sedinta cu ei.



Devotament

Published Date : 25 septembrie 2012

Am mai facut sedinte foto la care a participat si catelul familiei, dar sedinta cu Anisia a fost cu adevarat speciala. Cainele este un Terranova, care prin natura lui este urias, iar Anisia are doar 2 saptamani. Am pus-o intr-un cosulet mic in fata lui, era asa de mica incat a intrat in cel mai mic cosulet al nostru. Privind-o asa de fragila la picioarele lui, pentru un moment, am avut emotii, recunosc, insa el i-a aratat toata dragostea si protectia de care e capabil, ba chiar mi s-a parut tare mandru ca i s-a permis apropierea de micuta fiinta nou venita in casa lui. Fotografiile exprima mai bine aceste trairi ale lui.


Burticile care ne-au vizitat la BabyExpo

Published Date : 25 septembrie 2012

Le-am povestit despre ofertele noastre speciale, insotite de cupoane de reducere special create pentru ele si le-am daruit cu drag o fotografie de studio in rama oferita de organizator, tuturor gravidutelor care ne-au vizitat la BabyExpo. Mandrie si fericire sunt sentimentele care le au in comun aceste fotografii. Le dorim bebelusi veseli si sanatosi! Mai multe fotografii pe facebook.com/kinderstudio


Zambet de motanel

Published Date : 29 august 2012

Ghidus, vesel si cu viteza mare la mersul de-a busilea, el este Alexandru. Il cunoastem inca de la botezul lui la care am avut onoarea sa il fotografiem si sa ne cunoastem mai bine si de atunci ne ducem cu mare drag cand mamica lui ne cheama pentru o sedinta foto. Si stiti de ce? Dupa sedinta plecam incarcati de energie pozitiva… si totul de la zambetul lui de motanel.



Laptele matern este mai mult decat o hrana

Published Date : 17 iulie 2012

Poate pentru ca am experimentat deja rolul de mama sau pur si simplu pentru ca ne intalnim des cu miracolul maternitatii in sedintele noastre foto, consider acest subiect fascinant. Din convingerea ca alaptatul este o dovada suprema de dragoste care o putem arata bebelusului, am ales sa luam parte la proiectul initiat de ProMama pentru Saptamana Mondiala a Alaptarii.
Sorana, initiatoarea proiectului si consultant international in lactatie, isi propune nu numai informarea tehnica, la obiect, a proaspetelor mamici, ci si constietizarea ca laptele matern este mai mult decat o hrana, ca este legatura unica intre mama si copil prin care ii oferi iubirea, caldura si increderea de care are atata nevoie la inceput. Cu sprijin din partea familiei, al medicilor si nu in ultimul rand al consultantilor, orice mamica poate oferi bebelusului acel lichid magic, unic in compozitie, imposibil de duplicat, ne spune ea din experienta ei de mamica si de consultant.
Este o bucurie imensa pentru noi ca am fost invitati sa luam parte la acest proiect pentru a exprima prin fotografiile noatre feminitatea implinita in cea mai pura forma a sa.

„Ca participant la proiectul initiat de ProMama, dar in primul rand ca proaspata mamica sunt foarte bucuroasa ca mai sunt pareri proalaptare. Tot mai multe mamici nu ajung sa cunoasca legatura care se produce intre ea si puiul ei in momentul alaptarii, magia care are loc. Stiu ca sunt medici care promoveaza „formulele” din motive lesne de inteles, stiu ca in primele zile e mai greu si inseamna si mai putina libertate pentru mama, dar daca ar fi sa o iau de la capat as trece din nou prin noptile nedormite de la inceput fara nicio ezitare. Am participat cu toata convingerea la sedinta foto, care a fost de fapt o intalnire la o „barfa” intre mamici si prichindei si unde toti ne-am simtit si gazde si musafiri, pe rand, lucru inlesnit si mai mult de profesionistii de la Kinder Studio care si-au facut simtita prezenta cat mai putin, desi ne fotografiau non-stop. Pentru a pastra pe deplin toate momentele minunate pe care ti le poate oferi si pe care i le poti oferi copilului tau, laptele praf nu ar trebui sa fie decat o varianta pentru cazurile rare si nefericite in care lactatia nu se produce, iar mamicile in aceasta situatie sa fie compatimite pentru ceea ce pierd. „Adela Ulrich



O familie ca o simfonie

Published Date : 11 iulie 2012

Anca si Bogdan sunt prietenii nostri de suflet. Ne-a placut foarte mult sa ii vedem in postura de viitori parinti, ne-am bucurat mult pentru ei, si am incercat sa le surprindem emotia, placuta asteptare si dragostea din aer. Erau pregatiti de venirea lui bebe, asa ni s-a parut, atat in suflet cat si cu hainutele in dulap si caruselul pe patut.
La nici o luna ne-am reintalnit sa il cunoastem pe Andrei si pe ei in postura de parinti. Andrei… fragil, frumos, somnoros si foarte mancacios. Ei… organizati, relaxati si fericiti, pe scurt. Mai multe spun fotografiile.



Pentru Tudor!

Published Date : 1 iunie 2012

La multi ani, Tudor, iti multumesc ca m-ai ales sa fiu mamica ta.



Sedinta foto cu viitoarea mamica norocoasa

Published Date : 11 mai 2012

Nerabdatori, emotionati si dornici sa arate bucuria lor, asa ne-au asteptat fericitii parinti castigatori ai concursului nostru. Nu am putut afla daca vor avea fetita sau baietel pentru ca nici ei nu stiau, chiar daca mai au putin pana la momentul nasterii. Au vrut sa fie o mare surpriza asa ca au pregatit si nume de fetita dar si de baietel. Ne-am conformat si noi, asa ca am ales sa fotografiem langa burtica si botoseii roz dar si pe cei bleu pregatiti in garderoba bebelusului. Le dorim un copil sanatos si norocos si abia asteptam sa aflam care vor fi botoseii potriviti.



Dupa patru ani

Published Date : 7 martie 2012

Cu toate ca sedinta a avut loc cu cateva luni in urma ne-am dorit tare mult sa v-o prezentam pe Iulia si sa va povestim despre ea. Cand ne-am intalnit la prima sedinta, avea doi ani si tin minte ca ne-am distrat, ne-am alergat, am invartit umbrelute si am ras toata sedinta. Avea o rochita roz, vaporoasa si la sfarsit a adormit pe fundal de atata zbantuiala. Au iesit fotografii frumoase.
Acum, dupa patru ani, am constatat cu mare bucurie aceeasi veselie, ras molipsitor si dragalasenie la Iulia, care a devenit intre timp o domnisoara cocheta, frumoasa si cu mult farmec. Despre sedinta, pot sa va spun ca a fost minunata, ne-am simtit copii si am ras din suflet. Multumim Iuliei!


Micul Parasutist

Published Date : 8 februarie 2012

Pana va intelege micul David ca parasuta se pune in spate si te poarta prin aer va mai dura putin, dar a facut deja cunostinta cu ea la sedinta foto. Mamica lui, Alina, spera ca ii va impartasi pasiunea inca de cand era in burtica si ne arata la sedinta foto de atunci primul lui body… cu parasute.
Am apreciat foarte mult relaxarea Alinei cu care a participat la sedinta lui David, dragostea cu care il privea, calmul cu care il linistea, toate ne-au ajutat extrem de mult la realizarea fotografiilor.



Prieteni de mici

Published Date : 30 ianuarie 2012

Doi bebelusi, fetita si baietel si doua mamici prietene au fost protagonistii sedintei noastre foto. Desi nascuti aproape odata, nu cu mult timp in urma, Alice si Ianis, aveau deja firi diferite. Pentru noi a fost o adevarata incantare sa ii avem in studio in acelasi timp si le dorim sa ramana prieteni toata viata.



Bebe din burtica

Published Date : 15 noiembrie 2011

La scurt timp de la sedinta cu Sara, ne-am intalnit cu „bebe din burtica”, fratiorul ei Tudor de numai 3 saptamani. L-am leganat in hamacul nostru pana a adormit, l-am asezat mai confortabil in cosulet si l-am privit prin obiectivul aparatului cum doarme, l-am asteptat sa pape linistit si pentru ca mami si tati au fost relaxati, starea de bine s-a transmis la Tudor si, implicit, in fotografiile noastre.



Fotografii de la Clubul Gravidei

Published Date : 2 octombrie 2011

Desi a trecut o saptamana de la incheierea targului le multumim tuturor viitoarelor mamici care ne-au vizitat la Clubul Gravidei, la ultima editie BabyExpo. Va invitam sa vedeti cateva fotografii facute pe parcursul targului.



De vorba cu bebe din burtica

Published Date : 21 septembrie 2011

Intotdeauna mi s-au parut emotionante sedintele foto cu mamici cu burtici si fratiori mai mari. Nu stiu cat percep cei mari ideea ca vor primi in curand un fratior sau o surioara dar cand se apropie sa asculte sau sa pupe burtica este cu adevarat emotionant.
Sara este expresiva, vesela si ne-a povestit ca mami are un fratior in burtica si ca ar vrea sa il cheme Tudor. Vorbeste cu el mereu si asculta burtica sa auda si ce ii raspunde fratiorul.
Abia asteptam sa il cunoastem si noi.



Voie buna

Published Date : 21 septembrie 2011

Zambete si voie buna am primit de la Linda si nu doar in fotografiile surprinse de noi, ci toata „sederea” noastra la ea acasa. Fratiorul mai mare ne-a ajutat la instalarea studioului dar la sfarsit ar fi vrut sa nu il mai strangem. Ne-a lasat cu greu sa plecam, nu inainte de a promite ca ne vom intoarce curand sa ne mai jucam.



La multi ani tuturor sufletelor de copii!

Published Date : 1 iunie 2011

Azi cand va sarbatorim cu totii, va dorim un lucru care poate ar schimba lumea – sa va pastrati toata viata sufletul de copil. Va dorim sa va puteti bucura de soare, Mos Craciun si desene pe asfalt  asa cum o faceti acum – din suflet, sa va pastrati sinceritatea si dragostea neconditionata. Va iubim si incercam sa facem cat mai multe lucruri frumoase pentru voi.


Fotografii de la targ

Published Date : 19 aprilie 2011

Va multumim tuturor celor care ne-ati vizitat saptamana trecuta la BabyBoom. Va invitam sa vedeti cateva din fotografiile facute acolo si le multumim cu aceasta ocazie tuturor pustilor care ne-au ajutat, prin expresivitatea si sinceritatea lor, sa facem niste fotografii minunate pentru parintii lor.



Primavara romantica - fotografii de la targ

Published Date : 20 martie 2011

Desi ne-a fost foarte greu, pentru ca toti copiii care ne-au vizitat la stand au fost extraordinar de frumosi si expresivi, am reusit sa facem o selectie de fotografii. Ne-au ajutat buchetele de flori care au dat viata standului, recuzita care a imbogatit decorul si parintii care au tinut neaparat sa ramana cu o amintire a copiilor lor intr-o atmosfera romantica, plina de bucurie si cu iz de primavara. Le multumim tuturor !



Primii pasi

Published Date : 25 februarie 2011

Micuta Felicia are deja un an si fata de acum sase luni cand ne-am mai intalnit face primii pasi singurica.In rochitele ei frumoase, cu margelele si pisicuta pufoasa in manuta, este o adevarata incantare sa o privesti cum paseste nesigur.


Micul dinamovist

Published Date : 15 octombrie 2010

Toate sedintele noastre foto sunt diferite, au ceva special de care ne aducem aminte oricand cu placere si chiar imi pare tare rau ca nu reusim sa povestim aici despre fiecare.
Nu cred ca am ras mai mult la alta sedinta foto decat la cea cu Alexandru la 9 luni (ne-am mai intalnit si la 6 luni).E de ajuns sa privesti pozele cu micul dinamovist ca sa iti dai seama de ce a fost acolo.


La multi ani, Tudor!

Published Date : 28 septembrie 2010

Dimineata de azi a avut ceva special. Initial am crezut ca e vorba de vreme – soare superb, putin vant, ce mai, o dimineata frumoasa de toamna – dar parca era ceva mai mult de-atat. M-am lamurit in scurt timp, in momentul in care am privit calendarul cu sedinte foto. Azi nu aveam programat nimic, la nici o ora, lucru destul de curios pentru ultima perioada… totusi aparea acolo, intins pe toata ziua si cu litere de tipar „ZIUA LUI TUDOR”. Deci asta era ! Am pus asadar mana pe telefon si am sunat-o pe mamica lui. Dialogul a fost cam asa:

– Sarut-mana, numele meu e Marius. As dori sa vorbesc cu Tudor daca se poate.
– Dar de unde il cunoasteti pe Tudor?
– Eee… avem cativa prieteni comuni, dar de cunoscut ne-am cunoscut la o petrecere data in cinstea lui acum ceva vreme. Parca era chiar botezul lui!
– Inteleg. Imi pare rau dar in ultima vreme e din ce in ce mai ocupat. Uite acum, de exemplu, este plecat in parc cu bunica lui insa se intoarce curand ca sa-si petreaca restul zilei cu parintii lui. Ati vrea sa-i transmit ceva?
– Pai fiind ziua lui mi-ar fi placut sa-i spun personal „La multi ani” si sa-l rog sa-mi dea permisiunea sa postez, aici pe blog, cateva fotografii de la o sedinta foto recenta la care ne-a facut bucuria de a participa.

Va las, asadar, in compania lui Tudor, iar eu ii urez „La multi ani” si ii felicit pe parintii lui pentru ca au un baiat atat de frumos… si deja pasionat de schi.






Dragoste de mama

Published Date : 22 iulie 2010

Bogdanel dormea in bratele mamei lui, Cristina, cand ne-au intampinat. Dormea linistit si fericit. Am aflat de la ea ca doar asa reuseste sa il adoarma. Nu il ajuta nici patutul lui frumos, nici caruselul si nici jucariile de plus. Bratele mamei lui, apropierea de ea, sunt cele care il linistesc chiar si in timpul somnului de noapte. Am intrebat-o daca e obosita, gandindu-ma la ce are de facut in fiecare zi si la noptile mai mult albe pe care le petrece deja de 5 luni cu Bogdanel in brate. Dar ea nu s-a plans, ba din contra ne-a povestit cu mare drag cum il duce la gimnastica, ii face suc de fructe, ii vorbeste si il plimba in parc. Fericirea lui ii tine loc de somn.
Am incercat in fotografiile facute la ei sa surprindem acea dragoste cu care il privea, il strangea in brate si ii vorbea.


Bucurie de viata

Published Date : 10 iulie 2010

Desi a trecut ceva vreme de cand s-a incheiat editia din mai a Baby Expo n-am putut rezista sa nu postam cateva fotografii facute in cadrul targului. Si asta din doua motive. Odata pentru a-i face fericiti pe cei care ne-au vizitat si s-au simtit bine privindu-si copiii la joaca plini de bucurie in timpul sedintelor foto. In al doilea rand pentru ca am descoperit aceste fotografii in arhiva noastra, ne-au placut si am simtit nevoia sa le impartasim tuturor celor care, atunci cand privesc un copil la joaca, simt bucuria de viata si clipa traita cu seninatate. Speram sa va placa si voua si… aseptam comentarii!


O minune

Published Date : 12 mai 2010

Copiii sunt o minune de la Dumnezeu si noi avem norocul sa lucram cu ei, la scurt timp dupa ce se nasc si pana se fac mari. Minunea de azi se numeste Ana Maria si o cunoastem de la o luna si trei saptamani, cand i-am facut prima sedinta. Am revazut-o la botez si acum… cand are aproape un an. Este emotionant sa vezi schimbarea si ne inchipuim bucuria si emotia din sufletul parintilor. Atunci statea pe burtica si de abia isi ridica capsorul de pe pernele decorative; acum sta in picioare si mestereste la masuta ei cu jucarii. E frumoasa, seamana cu mamica ei si in fustita roz de balerina ii sta minunat. Ne-am bucura sa ii putem urmari evolutia si mai departe, poate cine stie… sa fim prezenti si la majorat. Incep cu cateva fotografii de cand avea o luna si trei saptamani.


Ochi de copii

Published Date : 29 aprilie 2010

Razvan a aparut pe lume acum 4 luni si are „ochisorii mari si zambitori”, exact cum spune mamica lui. Andrea este surioara lui de 5 ani, o fetita inteligenta care ne-a pus o gramada de intrebari, tehnice si personale. A vrut sa stie exact care dintre noi doi o va fotografia. Ne-a povestit si ea despre Razvan si botezul ce urmeaza sa vina. Cand insa a inceput sedinta, Andrea si-a schimbat atitudinea, a pozat cu profesionalism si pasiune. Era atenta la pozitii si felul in care ii statea parul. Cu greu i-a cedat locul si lui Razvan. Ne-am dat seama ca deja este o relatie intre ei cand Andrea l-a luat in brate si i-am vazut luminitele in ochi. Ce frumos sa ai certitudinea ca sentimentele pe care le vezi in ochii lor sunt sincere. Daca stau bine sa ma gandesc, este cel mai important motiv pentru care noi am ales sa lucram cu copiii.







Boierul

Published Date : 19 aprilie 2010

„Stai ca boierul”, zicea tati la sedinta foto si Luca stia exact pozitia ceruta.
O familie frumoasa, deschisa, primitoare, plina de viata si umor de la copil pana la bunici. Luca si-a pregatit special tricoul cu Spiderman pentru sedinta. A fost plin de energie si de idei frumoase. Am ras, ne-am alergat, am probat palarii, ne-am plimbat cu trotineta, nici nu stiu cand au trecut doua ore iar fotografiile …au venit de la sine.







Frumoasa domnisoara

Published Date : 14 aprilie 2010

Cand esti domnisoara de un an cam stii ce vrei, margele, umbrelute si pantofi. Merg si baloanele de sapun dar mult mai interesanti sunt ciucurii decorativi.
Chiar daca a fost prima data cand ne-am intalnit cu Ilinca Maria, ne-am imprietenit repede. Cred ca este meritul Ilincai, care este un copil deschis, jucaus si prietenos … si bineinteles ca si margelele din recuzita noastra au rolul lor.







La multi ani!

Published Date : 29 martie 2010

Care era probabilitatea sa avem doau sedinte de studio, la o zi diferenta, in care personajele principale fara legatura intre ele sa fie si sarbatorite chiar in ziua sedintei?
Parintii lui Rares Andrei au ales sa ne cheme pentru o sedinta foto chiar de ziua lui, cand facea un anisor.
La fel si parintii lui Matei, care facea in ziua sedintei trei ani.Ne-au spus ca s-au gandit la un cadou pentru el de care sa isi aminteasca toata viata, o sedinta foto.

Le multumim si ne simtim onorati ca de ziua lor au ales sa imparta tortuletele si jucariile cu noi.








Al meu Tudor

Published Date : 21 martie 2010

As fi zis ca in doi ani am experimentat multe, aproape tot, in ceea ce priveste sedintele foto cu copii. Dar nu, ma inselasem. Niciodata nu fusesem de partea cealalta, a parintilor care ne asteptau sa venim. Poate nu le-am inteles pana acum emotia, grija, ca bebe nu a dormit cat dormea de obicei si va fi obosit, ca nu a terminat tot lapticul si va plange de foame tocmai in timpul sedintei sau supararea ca tocmai azi i-a iesit o bubita pe fata.

Acum il asteptam eu pe Marius sa vina cu studioul la noi, sa il fotografiem pe bebe Tudor la 4 luni, care de altfel ar trebui sa fie obisnuit cu lucrurile astea, avand in vedere sedintele foto cu copii, la care a participat cand era in burtica.

Sper sa nu fiu doar subiectiva cand spun ca a fost o sedinta reusita.






Prieteni vechi

Published Date : 15 martie 2010

Pe Millene o cunoastem de mult, inca de la primele noastre editii de BabyExpo, cand ne poza cu manutele pe burtica lui mami unde se afla fratiorul Ryan. Ne-a fermecat inca de atunci cu zambetul si buclele ei aurii roscate. Intre timp am fost si la botezul lui Ryan, deci ne simtim practic  parte din familie. Acum cu atitudine de domnisoara si cu aceleasi bucle minunate ne-a pozat impreuna cu Ryan. Au facut baloane, s-au alergat, s-au certat pe fructe s-au imbratisat cu drag si a iesit ce urmeaza.